Dragi sportivi, antrenori, personal tehnic și prieteni,
Ne-am ajuns la sfârșitul anului 2021 și a venit momentul să facem bilanțul.
Anul acesta a fost caracterizat de multe rezultate pozitive, unele dintre ele extraordinare.
Doar pentru a numi cele mai importante:
– BRATU Tudor a reușit pentru prima dată in istoria federației noastre, să devină campion mondial – tineret;
– ROBU Marin, după o pauză de 16 ani pentru FHM, a reușit să urce pe podium la campionatul mondial – seniori;
– CÎLCIC Elena și ROBU Marin, pe lângă faptul că au obținut diferite medalii majore pe parcursul anului, au asigurat prezența, ca la fiecare ediție, a halterofililor moldoveni la Jocurile Olimpice, ambii obținând un important loc al optulea.
Cu siguranță nu putem să nu amintim de celelalte medalii obținute de LUNGU Daniel, HÎNCU Teodora, BUTNARI Concordia și BADANEV Ion.
Alți sportivi ai noștri, deși nu au reușit să obțină medalii, au reușit totuși să se claseze în top 10 atât la nivel european, cât și mondial.
Pe lângă toate aceste realizări extraordinare, sunt deosebit de onorat că am reușit să aduc Moldovei, pentru prima dată în istoria sportivă a țării noastre, președinția unui for sportiv internațional.
Evident că toate aceste rezultate nu ne-au fost date, dar sunt rezultatul unei munci continue a sportivilor și antrenorilor noștri cu sprijinul Federației și suportul fundamental al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
În încheiere vreau să vă mulțumesc tuturor pentru munca splendidă pe care ați depus-o în anul 2021, toate rezultatele obținute confirmă încă o dată că haltere a fost, este și va fi una din cele mai strategice discipline de între sportul moldovenesc!
Sunt mândru și onorat să conduc FHM.
Permiteți-mi să vă transmit tuturor cele mai sincere și cordiale felicitări de Anul Nou!
Cu deosebit respect,
Antonio Conflitti
Președinte FHM